Incepand cu inceputul, se face ca Uriel Septim, imparatul, da coltul. Asta ar fi mai putin important daca nefericitul eveniment nu ar avea loc in prezenta ta, ce-ti vedeai linistit de treaba in celula proprietate personala, ce se intampla sa fie si calea secreta de evadare din castelul Imperial in caz de atac. Ca sa vezi noroc. Odata imparatul trimis pe eternele plaiuri ale vanatorii, questul principal debuteaza. Ideea e ca fiul “pierdut” al deja defunctului imparat trebuie gasit, si incoronat, altfel se intampla nereguli. Mari. Legate de Oblivion (care in versiunea Elder Scrolls este un fel de iad) si un print Daedra suparat.
Toata polologhia asta e frumoasa rau odata urmarita cu atentie. Ofera un numar rezonabil de ore joc pentru a fi completata, de la inceput pana la sfarsit, chit ca din punctul asta de vedere, main storyline-ul din Morrowind a fost mai lung. Desigur, asta e mai putin important cand observi ca Oblivion concentreaza excelent povestea, deci in loc s-o intinzi intr-o ciorba de 124435 de ore de joc, o faci in mult mai putine, si te simti mai bine in the process.
Evident, exista RPG-uri cu povesti mult mai bine puse la punct, insa stilul acestora, si modul extrem de linear in care au fost construite fac comparatia cu un atat de open ended Oblivion complet irelevanta.
Acum ca am dat storyline-ul la o parte, conform traditiei Elder Scrolls, se constata ca acesta, odata terminat, reprezinta ochiometric vreo 5% din joc, fara nici un fel de exagerare. Oblivion este dezarmant de open ended, intreg teritoriul de joc fiind accesibil inca de la inceput, pe jos, pe cal sau prin fast travel. Sa te tot plimbi.
Exista atatea locuri ce te pot opri din drum, chit ca o faci macar pentru a admira un peisaj, incat in primele ore de joc iti este aproape imposibil sa faci ceva concret. Alergi de nebun, casti gura, pocnesti banditi si, intr-un final, ajungi la destinatie. Asadar, pentru ca, daca m-as apuca sa aberez as uita cu siguranta o gramada, structuram.
Oblivion este cel mai aratos joc de pe piata la ora actuala. Efectiv nu exista concurenta, si daca ma uit scurt pe ce titluri trebuie sa apara in viitorul apropiat pe PC, nici nu o sa aiba prea curand. Grafica este fenomenal de bine facuta. Cuvintele nu ii pot face dreptate, trebuie vazut, gustat si experimentat. Texturi super high res, copaci care arata senzational, iarba pe fiecare textura de pe jos, umbre realiste, shadere frumoase, si un simt artistic cum rar mai vezi. Trebuie mentionat si HDR-ul, care in sfarsit este implementat _bine_ intr-un joc, transformand grafica Oblivion-ului in ceva si mai frumos decat ar fi in mod normal.
Iluminarea este poezie in jocul asta. Un apus/rasarit/high noon in Oblivion te sparge, efectiv. Cum arata cladirile in soare, cum trece lumina printre crengile copacilor, impresia fantastica de natural avuta cand va plimbati prin padure…exceptional. Efecte meteo frumoase rau, absolut ireprosabil. Ninsorile din partea nordica a hartii cel putin sunt incredibile.
La capitolul bube, ca sunt si d-astea, remarc dezamagit ca posesorii de placi video Ati altfel decat din seria x1800 si x1900 nu vor putea savura HDR-ul, chit ca placile din generatia x800 stiu foarte bine ce e aia. A naibii nVidie. Apoi, sistemul prin care Oblivion incarca harta, pe “griduri” lasa loc de niste bube de mai mare dragul in aspectul general.
BluePink 
